Cam la asta banuiesc ca se rezuma in momentul de fata viata mea. Este haos prin sentimente, stari si pana la urma, tot ce tine de mine. Poate ma stii mai bine, poate mai putin sau deloc. Totusi, nu sunt genul sa ascund persoana care sunt, ma prezint mereu fara sa ma mint nici pe mine, nici pe tine. Prefer sa cred ca sunt dintr-o bucata, ca ceea ce vezi aceea primesti, fara masti, fara greutati. Intr-adevar, in functie de stare (o da, le schimb des si brusc) pot sa fiu intr-un fel sau in altul, dar ambele parti fac parte din mine (yin si yang).
Cu tine, prietene, sper ca m-am purtat mereu bine. Cel putin, intentia de a fi bun o am de cand ma stiu, nu am mers nicaieri in intentia de a face rau cuiva, sau daca a trebuit sa fac rau, constrans sau nu, am incercat sa aleg raul cel mai mic.
Aseara mi-am pus intrebarea: ce rost are sa fiu o persoana buna, daca in final, tot imi iau suturi? Mi-am raspuns intr-un tarziu singur: Prostule, poate ca te-ai trezit cu un sut in cur si nu l-ai meritat, dar NU TE SCHIMBA ! Pana la urma, orice fapta buna ai facut, orice mic sfat, poate doar si prezenta a ajutat pe cineva, a facut pe cineva sa se simta bine, in siguranta, sigur pe el/ea, poate chiar ai salvat pe cineva de multe decizii proaste, de el/ea insusi/insasi.
Revenind la mine (cumva), deschiderea fata de toata lumea, a avut foarte multe parti bune: prieteni carora nu stiu cum sa le multumesc de cele mai multe ori, m-am desfasurat de fiecare data cum am simtit, ba aveam energie si eram peste tot, ba retras, intr-un colt, uitandu-ma la ceilalti, spunand mai nimic, mai mereu cu zambetul pe fata. In schimb, partile rele par sa le copleseasca de multe ori pe cele bune: am avut parte de foarte multe dezamagiri si nu numai in ultimul timp, ajung in puncte critice in care pur si simplu incerc sa dispar din vederea tuturor, sa ma separ, ducandu-ma in lumea mea, inchizandu-ma singur acolo pentru ceva timp. Mereu am fost in cautarea acelelei fete pe care sa o simt ca e speciala, am dat de cateva care din diverse motive m-au refuzat si am ramas doar prieteni, in ciuda sentimentelor mele, fiind genul care ma atasez destul de usor atunci cand imi place cu adevarat de cineva. Dupa astfel de situatii ma gasesc cateva zile cu fata la pamant, incercand sa trec peste suferinta provocata, rana inca deschisa...
In ciuda multor probleme/dezamagiri/suparari si celorlalte lucruri negative din viata mea, singurele lucruri care ma ajuta cu adevarat (nu uit prietenii) si ma duc in mijlocul lumii mele sunt in primul rand BASCHETUL, iar mai apoi, MUZICA. Combinatia dintre cele doua este mirifica. Mereu ma gasesc imaginandu-ma pe teren, jucand, de unul singur. De cele mai multe ori nu stau sa imi imaginez asta si daca si vremea ma ajuta si nu ploua (prea tare) imi trantesc un hanorac pe mine, iau mingea (nu uit pantalonii) si ma duc pe terenul copilariei mele si unde am invatat sa joc: cel exterior de la Roman-Voda. Stiu, toata lumea zice ca e ca o epava terenul acela, dar probabil de aceea imi si place. Epavele sunt pline de amintiri, licariri de viata. De cele mai multe ori astfel ma duc si eu acolo, cu doar o urma de speranta si incarcat de amintiri. Cea mai frumoasa senzatie este dupa ce sar gardul si cobor de pe trunchiul de copac si pun picioarele pe teren. Atunci se produce parca o detasare de intreaga lume, nu ma mai aflu in Roman, judetul Neamt, Romania, Europa, Pamant.
Sunt intr-un vid in care ma aflu doar eu, mingea si cosul. Nimic altceva nu mai conteaza, nimic altceva nu se mai afla in jur, nu ma mai apasa. Sunt liber si am un singur tel: fa mingea aia sa intre in cos ! Pot sa alerg liber, pot sa incerc ce vreau eu, pot sa rad singur ca nebunul, pot sa ma supar ca nu sunt in forma, pot sa trantesc mingea, orice. O senzatie in plus, o poate aduce toamna in calculul acesta si castile in urechi. Toamna aduce culorile care imi ofera liniste, securitate, aduce vantul care ma imbarbateaza si ma tine alert, imi aduce ploaia care inzeceste procesul de curatare, vindecare. Merge orice fel de muzica la acest joc. Atata timp cat ajuta la detasarea mea, nu fac discriminari.
Banuiesc ca asta a fost ce am vrut sa spun, dupa lunga pauza de la scris.
Multumesc ca ai citit "nebunia" mea si te rog sa imi scuzi toate sariturile, greselile, am foarte multe pe cap si am incercat sa scap de ele, intr-un fel pe care nu l-am mai incercat de mult..
P.S. Mi-am amintit de piesa asta, desi, bineinteles, nu prea are legatura cu ceea ce am scris deasupra. Sper totusi sa-ti placa, cititorule.
