Thursday 26 September 2013

Învăluiţi în fum (3/2)

          Dimineaţă obişnuită pentru sobra Anglie. Răcoroasă, înnorată, însoţită de micile picături de rouă care fac gazonul din camping să pară un cristal puţin neşlefuit, dar totuşi de o frumuseţe asemeni unui basm. Era o linişte deosebit de revigorantă, aceea de dinaintea furtunii care se apropia, nerăbdătoare de a se dezlănţui asupra celor doi, încă adormiţi.
          Jeremy este primul care se trezeşte, aşa cum probabil orice bărbat şi-ar dori. Cu EA în braţele sale, înfăşurată de căldura protectoare a trupului său încă gol, pierdut în părul ei plumburiu, parfumat încă de şamponul mediocru folosit seara precedentă. Se retrage uşor, atent ca de fiecare dată pentru a nu o trezi din somnul de frumuseţe şi se îmbracă puţin grăbit pentru a nu i se face frig.
Deschide cortul şi inspiră adânc aerul curat, tămăduitor aproape pentru sufletul său. Inspira şi se simţea revigorat de fiecare data când o făcea, pentru că în sfârşit sosise. Venise toamna.
           Deorece ajunseseră seara în acel loc, nu a putut să desluşească doar la lumina felinarelor pală şi slăbită culorile copacilor care îi înconjurau oferindu-le protecţie de mediul înconjurător. Abia acum desluşea jocul de culori calde oferit de coroanele acestor giganţi unduiţi de vântul îmbărbător care circula nervos în văzduh. Văzând norii cenuşii din depărtare, Jeremy intră liniştit in cort şi o mângâie gentil pe Kat pe cap pentru a o trezi.
           - Kat, a sosit!
           - Hmm? Cine a venit, ce s-a întâmplat?
           - Toamna, iubito... E aici!
           - Oh, dar în Londra era cald şi totul încă verde... cum..?
           - Nu ştiu, dar e atât de frumos! Abia aşteptam să mă învigoreze puţin vântul, să pot să mai aud scrâşnitul frunzelor stacojii sub tălpi... Parcă e un vis frumos din care nu vreau să mă mai trezesc! Şi tu eşti aici lângă mine să îl pot împărtăşi..
           Ochii li se intâlneau din nou, puţin leneşi, dar totuşi curioşi, strălucind de bucurie. Erau singuri împreună şi până la urmă, poate fi ceva mai frumos? Jeremy se apropie tacticos de Kat, o sărută pe frunte, apoi pe buze şi pune de o cafea. Ea se întinde ca o pisică puţin deranjată, dar mulţumită de locul în care este şi de felul în care este alintată. De toată viaţa ei în momentul de faţă. El nu se poate opri din zâmbit, tot nu-i vine să creadă că nu este un vis tot ceea ce trăieşte în clipa de faţă. Îi vine să danseze şi să cânte în acelaşi timp. Păcat că nu e bun la niciuna, poate ar fi putut transmite şi lui Kat din starea sa, deşi... felul în care el radiază acum e destul  pentru ea. Să se vadă împreună şi fericiţi era tot ceea ce îşi puteau dori şi acum toate astea erau împlinite... Parcă era încă una din reclamele alea în care toţi participanţii mimează o fericire aproape de neatins.
          Jeremy se aşează lângă Kat, îi întinde uşurel cafeaua pentru a nu a murdări cearceafurile. Nu prea reuşeşte, dar se frige doar puţin pe mână, moment în care ea îl sărută repede, înainte ca el să poată scoată un sunet. Stau înfofoliţi cât pot ei de bine în acel mare sac de dormit, ea rezemându-şi capul de umărul lui, iar el cu bărbia pe creştetul ei. "Te iubesc!" îşi spun amândoi odată, lăsând zâmbetele pe care deja le purtau victorioşi să se lărgească. Terminând cafeaua în tăcere după acest mic "incident", se pregătesc de plecare.
          După ce strâng totul, se urcă repede în maşină. Furtuna aproape ajunsese la ei, adierea calmă a vântului părea acum că îi alungă din acel loc. Poate că bine face, oricum nu doreau să zăbovească prea mult, acum când natura începe să se coloreze şi mai au atâtea de explorat. Jeremy porneşte puţin în trombă, aşa cum a văzut de atâtea ori in acele filme de acţiune când cuplul format din cei doi îndrăgostiţi e hăituit de poliţie. Se simţea ca un actor într-un astfel de film, dar fără restricţiile pe care i le-ar fi impus un scenariu. Erau doar ei doi regizori, actori, scamatori, directori de fotografie. Limitele puteau să şi le impună doar ei, însă nu aveau de gând să o facă. Nu acum, nu când abia au scăpat de termene limită, de claustrofobicul oraş care parcă îi înghiţea puţin câte puţin în fiecare zi pe care o petreceau acolo. Kat nu putea să stea locului, se uita în stânga şi în dreapta, se întorcea în scaunul maşinii, lăsând ochii ca de jad să fugă în orice direcţie doreau ei, pentru a capta cât mai multe detalii pentru desenele ei.
          Vântul începuse să bată în altă direcţie, ceva mai domolit odată ce se îndepărtaseră de camping. Cerul care le veghea drumul se decisese să se arate prietenos cu cei doi. Se însenina, câteva raze de soare străpungeau norii cenuşii, căzând pe pământ ca nişte petice de lumină, arătând felurite oaze la orizont. Li se făcuse foame, aşa că au oprit la prima benzinărie pentru a face plinul atât stomacurilor lor cât şi maşinii. Din fericire, aveau chiar şi un restaurant la etaj, unde Kat urcase prima pentru a fi sigură că poate găsi o masă liberă într-un loc care să-i convină. După ce făcu plinul maşinii, urcă şi Jeremy. Restaurantul era gol, doar ea era singură la o masă dintr-un colţ al clădirii din sticlă. O măsuţă mică, rotundă, care avea în mijloc o vază modestă ce găzduia un trandafir galben. Kat privea afară, rezemată cu bărbia în palma dreaptă. Era liniştită acum şi avea parcă un nou voal de frumuseţe. Lui nu îi venea să creadă cum poate părea o persoană cu totul diferită doar privită din alt unghi, în alt decor. Văzând-o din profil, observa cum ochii ei parcă erau pierduţi în peisajul în continuă schimbare datorită vremii, lucind puternic în lumina pală a dimineţii. Părul ei brunet acum avea felurite nuanţe jucându-se prin el, iar poziţia corpului scotea în evidenţă formele ei, dar cuprinse parcă de caracterul ei, puţin rebel, dar de o inimă bună, de puritate.
          Se apropie de ea, dar nu bagă de seamă. Se aşează la masa. Nicio mişcare. Se uită şi el în depărtare, iar tot ce poate vedea e linişte. Acum înţelege de ce parcă e de neclintit Kat lângă el. Totul parcă a fost atât de "pe fugă", încât nu au apucat să se bucure de liniştea interioară pe care o regăsise după atât de mult timp în sufletul lui. Era atât de bine că parcă nu îi venea să creadă că pe stomacul gol, într-un restaurant al unei benzinării se poate să simtă aşa ceva, dar.. Aşa a fost să se întâmple. Un mare rol însă îl va avea mereu cea de lângă el, care fără să scoată un cuvânt, îl poate fermeca şi stârni curiozitatea sa nativă.
          Liniştea e întreruptă de o chelneriţă care îi întreabă ce doresc să servească...

2 comments:

Anonymous said...

iti ador randurile !

Unknown said...

Multumesc mult, Anonim! Ma bucur :D